Am ocazia să o ascult pe Noemi Revnic, preţ de şapte cursuri, vorbind despre Fashion PR. Ultimul la care am semnat prezenţa, cursul cu numărul patru, a avut în prim-plan magazinul-concept. Mă bucur să împărtăşesc cu voi câteva dintre cunoştinţele dobândite, Noemi fiind şi cea care se ocupă de partea de relaţii publice pentru The Place X, magazinul-concept din Bucureşti despre care va relata, la câteva paragrafe distanţă, păpuşa Delia Teşileanu.
Primele concept stores din lume: Corso Como (Milano) şi Colette (Paris)
Ei bine, blonda cu şuviţe perfecte şi zâmbet larg ce se află în spatele multor proiecte, printre care şi Plăcerile lui Noe, ne-a adus, din aproape în aproape, în zilele noastre, ajutându-ne să trecem câţiva paşi prin istoria modei. Astfel, am aflat că primul concept store s-a deschis în 1990, la Milano. Corso Como este conceptul Carlei Sozzani, fost redactor-şef sub semnătura căreia au ieşit numere speciale ale revistei Vogue Italia. Primul concept store împrumută numele străzii pe care a fost lansat, într-un fost garaj. Aşa cum am aflat documentându-mă ulterior, Sozzani a plecat de la Vogue Italia în 1986, iar în 1987 a lansat ELLE Italia. Ah, ce nume, ce istorie frumoasă, ce realizări.
Cel de-al doilea concept store de numele căruia sigur aţi auzit (poate vă număraţi printre norocoasele care i-au trecut pragul) este Colette Paris, deschis în martie 1997 de Colette Rousseaux şi fiica sa, Sarah Andelman, la adresa Rue Saint-Honoré, 213.
Din vitrine
Ce găsim într-un concept store? O selecţie de branduri naţionale şi internaţionale, exclusivităţi, colecţii-capsulă, expoziţii, decoruri gândite în amănunt şi personal cu super-pregătire. În continuare, aşa cum vă spuneam la începutul lungii introduceri, Delia vorbeşte despre schimbarea locaţiei The Place X, primul concept store din România, care şi-a deschis vitrinele în martie 2007. Iulia Dobrin este cea care stă în spatele proiectului, acelaşi nume care a pornit brandul de lenjerie intimă I.D. Sarrieri, despre care păpuşa Anca Dinculescu a povestit mai multe aici.
The Place X: la casă nouă, concept dezvoltat
The Place este locul care a dus, de la începuturile sale, ideea de concept store la nivelul următor. Iar acum, când și-a schimbat adresa, a găsit două modalități de a aduce ceva nou în peisajul fashion(able) din București.
Secțiunea EDIT este munca stiliștilor The Place, care au selectat cele mai stylish piese din colecțiile designerilor români, dar și ale unor branduri internaționale precum Gerald Darel, Lancel, dar și brandul de mobilier Intro. Și pentru că nu aduce anul ce aduce sezonul, urmează ca portofoliul de participanți să se extindă.
Al doilea element inovator este expunerea unei mari părți din colecțiile magazinului sub forma unor propuneri de styling, menite să inspire și să dea o nouă dimensiune conceptului de shopping.
Astfel, noul spațiu mult mai mare și mai stylish din Calea Victoriei 83-85 ne așteaptă cu colecții semnate Louboutin, Oscar de la Renta, Jil Sander, Carven, Kenzo, Isabel Marant, Alexander Wang, McQ, Missoni, Marc by Marc Jacobs, Halston Heritage, Tory Burch, MURMUR, 1o9, Carmen Secăreanu, Z A R U G, Kristina Dragomir, Musette, Stephan Pelger.
O Delia-păpușă iubitoare de concepte frumoase & păpuşa-Olivia care se simte inspirată
[…] Ajung la The Place X, primul concept-store din România, doar pe fug?, f?r? s? am r?gazul de a testa cu adev?rat experien?a de shopping. O voi face ?i pe aceasta la un moment dat. Am scris împreun? cu p?pu?a-Delia mai multe despre istoria magazinelor concept ?i despre noua adres? a The Place X din Calea Victoriei aici. […]