Luni, 4 octombrie 2021, ora 10:05. Se aude muzicã clasicã pe fundal, lumea poartã robe. E prima zi. Deschiderea anului universitar 2021-2022. Sunt în Aula Magna, care e frumoasã şi scãldatã în luminã rece. Muzica şi-a lãsat decibelii; urmeazã, pesemne, nişte cuvântãri. S-a cântat imnul naţional şi m-am emoţionat – ne-am ridicat în picioare şi am fost printre puţinii români care şi-au pus mâna la inimã la ascultarea versurilor pe care le-aş fi murmurat mai cu entuziasm dacã nu aş fi avut masca pandemiei peste buze.
Mã surprinde dimensiunea imensã a icoanei din spatele prezidiului, cu Fecioara Maria lângã coşciugul fiului Iisus, femeia privind peste umãr cãtre un dâmb de pãmânt, în timp ce sicriul se înfãţişeazã în spatele ei, pãzit de ceea ce pare a fi un înger alb. Încã refuz sã port ochelari. Nu mã surprinde existenţa unei icoane într-o clãdire româneascã cu scop educaţional, cât dimensiunea şi poziţionarea cu atâta emfazã.
Discursurile au fost clasicele vorbe de început de an – deh, gãina bãtrânã a prins multe începuturi şcolare (ce-i drept, niciodatã în pandemie) – unele mai rostite, altele mai citite, unele mai cu substanţã, altele care trec filtrat prin timpan şi apoi spre efemer.
În timp ce ascult o enumerare ce devine prea lungã din cauza limbajului de lemn, atenţia îmi fuge şi mã uit în jos, cãtre pãmânt, pe care adesea îl caut. O mochetã grej înfãţişeazã mici contururi regulate ovale, fiecare patru formând câte o aparentã floricicã, pe care aleg sã o transform în trifoi cu patru foi bleumarin. Discursul rigid a ajuns la punctul zece, despre care trag nãdejde sã fie ultimul.
O absolventã la Medicinã ridicã energia din salã cu vorbele rostite cu voce care nu ajunge la microfonul prea înalt.
Cuvântãrile s-au încheiat cu „Gaudeamus Igitur”, imnul stuenţesc, iar acum scriu de pe malul drept al Dâmboviţei, din faţa unei alte universitãţi, privind apa ce curge liniştit sub raze de soare de octombrie şi încercând sã nu ascult maşinile care trec cu pauze de semafor prin spatele meu.
Îmi fumez ţigara, beau cafea dintr-un termos-mic-cadou-mare şi îmi rãsunã în minte „A început şcoala!”. Aceastã pãpuşã de 37 de ani tocmai a pãşit pe un nou drum. Sã fie lin, sã fie într-un ceas bun.
O pãpuşã din nou studentã anul I
fragment extras din carneţelul-jurnal intim purtat în plasa de bumbac cea de toate zilele
Papusa studenta, succes in noul inceput! Inceputurile sunt atat de frumoase si pline de emotii amestecate: bucurie, nerabdare, asteptari, teama, surpriza, dar mai ales SPERANTA.
Si-ti amintesc acum de inceputul compunerilor tale din scoala primara:
TOAMNA
Toamna cad frunzele, oamenii aduna recoltele, culeg fructele si legumele, muncitorii inchid fabricile si uzinele. Toamna parea un mic lockdown! 🙂