Esti aici: Home // Editorial, Reviste glossy // Istorie de adio revistelor LOOK!, BOLERO şi acum JOY

Istorie de adio revistelor LOOK!, BOLERO şi acum JOY

Voi începe cu clasicul clişeu “în general nu spun adio”. Dar de data aceasta chiar cred că e acel “la revedere” definitiv. Când s-a închis revista BOLERO, în 2010, ştiam că e de-adevăratelea. Revista LOOK! încă apărea lunar, iar eu semnam ultimele pagini în ea. Trei reviste mici, dintre care două, concurenţi direcţi: JOY, revistă cu licenţă germană şi BOLERO, produs 100% românesc.

A început în 2008, cu frică

Era un an agitat la Edipresse, trustul de care aparţineau JOY şi LOOK!. Eram în sediul din Victoriei, clădirea Volksbank şi circulau zvonuri între colegi, plutea o frică de a rămâne fără joburi după noi legi, alte taxe şi tristeţe în piaţa print. Această presă resimţea criza foarte puternic, atât din punct de vedere al vânzării revistelor la chioşcuri, cât şi al paginilor de publicitate din ce în ce mai puţine. Revistele deveneau mai subţiri, oamenii care semnat în ele erau din ce în ce mai puţini (unele rubrici sunt şi acum scrise sub pseudonime, pentru ca redacţia să pară mai numeroasă), paginile cu conţinut erau mai puţine.

Eram tobă de carte şi lucram gratis

Era anul 2009. Lucram alături de Păpuşa-Elena într-o agenţie de comunicare. Începuse criza. Primele luni am lucrat gratis. Mă întorsesem cu mari speranţe de mare carieră după un an petrecut în Madrid, an în care am făcut masterul în Relaţii Publice, Comunicare şi Protocol. CV-ul meu era bun – credeam eu. Absolvisem Facultatea de Jurnalism la Universitatea Media (de mare prestigiu la acea dată, universitate acum dispărută), luasem licenţa la stat cu medie peste 9, eram tobă de carte şi aveam colaborări cu câteva reviste mici, plus o oarecare experienţă în marketing.

Din cauza birocraţiei nu am putut lua job-ul pe al cărui interviu îl trecusem

Aveam 23 de ani. Întoarsă în Bucureşti, eram plină de speranţă. În plin început de criză. Oamenii de la Sony Music Londra mă sunaseră să merg să lucrez cu ei pe un proiect de 6 luni, în primă fază. Lucrasem cu birourile lor în jumătatea de an pe care am petrecut-o în departamentul de vânzări digitale la Sony Music Madrid. Strigasem de bucurie după primirea telefonului londonez. Apoi am plâns pentru că sunt româncă şi, la acea vreme, românii şi bulgarii aveau reguli imposibile de angajare în Anglia. Realizarea actelor mele pentru a putea lucra 6 luni în Londra ar fi durat 3 luni. Aveau nevoie de mine, de cineva, imediat. Din cauza birocraţiei nu am putut lua job-ul pe al cărui interviu îl trecusem.

Am luat job-ul la Edipresse, un job 2 în 1, în plină criză

Au urmat sute de scrisori de intenţie personalizate, zeci de interviuri. Le era frică să angajeze. Era criză, eu eram tânără şi spuneau că am prea puţină experienţă. Am lucrat gratis cele câteva luni la agenţie şi, când am început să iau bani, agenţia a dat faliment. Eram la birou, un apartament într-o casă veche din spatele Mecului de la Buzeşti. Vizavi de clădirea în care avea sediul Edipresse. Elena mi-a dat un link.

Căutau beauty editor pentru revista JOY şi redactor pentru LOOK!. Un job 2 în 1. Am aplicat, m-au sunat în aceeaşi zi, m-am dus a doua zi la primul interviu. Şi apoi la al doilea, şi la al treilea. Între timp, călcam pragul revistei Confidenţial (dispărută acum) şi o cunoşteam pe Anca Marinescu, la acea dată redactor-şef. Acum mi-e prietenă. Am lucrat cu ei o săptămână, până când mi-am dat seama că job-ul de PR pe care mi-l oferiseră era cam 80% trafic, un fel de contabilitate. Edipresse m-a sunat să vin la un ultim interviu, să mă cunoască redactorii-şef LOOK! & JOY. Cea din urmă era revista mea preferată. O cumpăram lună de lună, eram entuziasmată să o cunosc pe cea care conduce redacţia publicaţiei pe care o citeam cu nesaţ. Am luat job-ul.

A urmat o perioadă grea şi superbă. Biroul meu era în redacţia LOOK!, lipit faţă în faţă de biroul Ramonei Barbu, atunci beauty editor LOOK!, actual om de comunicare în cadrul 2activePR şi buna mea prietenă.

Paranteză într-un text ce mă consumă

Am scos câinele, mă uit pe geam la un 1 mai cu soare în Bucureşti, îmi aprind o ţigară, iau o gură de cafea şi mă întorc. E genul acela de scriitură grea pentru suflet, care mă consumă şi pe care nu o pot scrie dintr-o bucată. E acel text prea lung, dar la care ştiu că mă voi întoarce peste ani şi-l voi citi integral şi-l voi simţi la fel cum îl simt acum, compunându-l.

Ringier a preluat JOY

La Edipresse am stat până când a venit vestea: Ringier cumpără JOY. Doar trei oameni au plecat atunci, în 2010, către Pipera: Simona Georgescu – redactor-şef, Mihai Constantin – art director şi eu. Îmi amintesc acea zi. Eram în deadline la LOOK! şi dimineaţă am fost în sediul din Victoriei, apoi, pe la prânz, am plecat cu Simona şi Mihai către Pipera. Am plâns tot drumul până la metrou. Am ajuns pe holurile gri şi înguste ale unei corporaţii cu open space, unde oamenii nu se cunoşteau, deşi lucrau la acelaşi etaj şi în acelaşi open space, mă simţeam tristă şi îmi amintesc că i-am spus lui Dragoş Vărşăndan – pe vremea aceea era şef pe divizia glossy, acum conduce The Liquor Store şi scrie pentru FHM – ca ar trebui să stingă neoanele în timpul zilei pentru că îi afectează părul. Dragoş era aproape chel. A râs şi eu mi-am dat seama de gafă.

Lacrimi de sfârşit, începuturi grele

Am intrat în redacţia BOLERO. Urma să se transforme în redacţia JOY. Biroul meu era lipit de al Dianei Mărăşoiu – pe atunci redactor căreia i se închisese revista din cauza asimilării JOY de către Ringier. Acum scrie pentru andreearaicu.ro şi FHM. A plâns. I se închisese revista, parte din sufletul ei rămânea în arhiva ce avea să se umple de praf. Şi mie îmi venea să plâng – de dorul Edipresse-ului, de suferinţa echipei BOLERO, de colegii mei de la JOY care rămâneau fără loc de muncă.

Ne-am adaptat destul de greu şi erau zâmbete puţine. Revista ieşea, negreşit, lună de lună, impecabil. Pe rând, am plecat: mai întâi Diana, apoi eu, apoi Andra Moga – era fashion editor, acum este unul dintre cei mai apreciaţi şi căutaţi stilişti din România. Echipa s-a reîntregit: Simo-mic – Simona Prisacariu, care lucra la revista Baby când eram la Edipresse – mi-a luat locul, iar locul Andrei a fost luat de Silvia Câmpeanu de la Bucharest Style. Era bine. Păstram legătura cu foştii mei colegi, îi vizitam din când în când, ne întâlneam la evenimente, revista era din ce în ce mai bună, vindea bine şi oamenii păreau fericiţi.

Ringier a preluat Edipresse şi a închis revista LOOK! după o lună

Edipresse a fost cumpărat de Ringier şi toate titlurile au trecut în portofoliul elveţienilor. Toate redacţiile s-au mutat în Pipera. La nici o lună, revista LOOK! s-a închis. Nu aducea profit. Am plâns şi am simţit neputinţă. Mai întâi BOLERO, titlu românesc, tăcea, apoi LOOK!, un alt titlu românesc, murea. De la 1 mai 2014, revista JOY nu mai există. Numărul de mai este ultimul. S-a închis şi liniştea s-a aşternut peste încă o revistă în format mic, încă o revistă devine doar arhivă.

Am aflat vestea într-o după-amiază cu ploaie în ultima zi de aprilie. E oficial. Revista JOY s-a închis. N-o să mai apară. Gata. Atât de simplu, fulgerător. Ce se întâmplă cu redacţia? Oamenii pleacă, aşa cum spune Mihnea Vasiliu, cel care conduce trustul Ringier, scurt şi la obiect, pentru Pagina de Media.

Textul meu devine eseu şi a depăşit orice limite de răbdare a cititorului de online. Dacă era publicat în print poate avea mai multe şanse. Aşa… rămâne un text care sper să aibă un backup şi să rămână, un text la care mă voi întoarce azi şi mâine şi mult timp de acum încolo, un text pe care-l voi reciti peste ani şi care îmi va trezi aceleaşi sentimente: de neputinţă, tristeţe, revoltă.

Această păpuşă îi spune “adio” încă unei reviste pentru care a scris.

Cu drag,

O păpuşă care nu poate face nimic

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

20 Responses to " Istorie de adio revistelor LOOK!, BOLERO şi acum JOY "

  1. În lumea business-ului, sentimentele nu prea au loc. ?it totul se traduce în cifre.
    Bine ca s-au întâmplat si Look! si Bolero si JOY, bine ca ti-ai cunoscut câtiva prieteni buni. Don’t cry because it’s over, smile because it happened.
    Orice altceva, oricum, nu mai are rost.

    • Olivia says:

      Blondie-doll, ma bucur mult ca reusesti sa abordezi o atitudine pozitiva, ceea ce incerc si eu, in general. Cu toate astea, tot trist mi se pare, trist dpdv personal, profesional…

      Ma bucur, insa, ca vorbind cu o parte dintre fostii mei colegi, cu o mare parte a redactiei, mi-am dat seama ca ei chiar privesc pozitiv aceasta experienta. Inseamna mult asta, bravo lor, preiau din pozitivism. Sau incerc.

  2. Eu am trecut prin doua experiente asemanatoare, insa intr-un domeniu mai prafuit, anume retail ( supermarketuri, hipermarketuri) si tot a fost dureros. Nu m-a durut neaparat ca s-a dus o firma, cica s-au destramat niste echipe frumoase si care functionam cand eram lasati sa functionam pe principii de bun simt si fara pupincurisme cu efect negativ in EBITA. Cu unii oameni am ramas prietena si astazi sau macar atunci cand ne intalnim intamplator zambim si ne salutam cu drag. Acum cativa ani am tot aruncat din pantofii care inca aveau ciment lipit pe talpa de la diverse santiere de hipermarket. Am inca una din perechile de cizme care m-au tinut intreaga la deschiderea unui hipermarket la Timisoara. Am bataturi in talpi ramase de atunci. E foarte greu sa accepti anumite chestii la nivel sufletesc. Am invatat insa ca corporatiile nu au memorie si nici suflet, ca oamenii care sunt pusi sa livreze cifre, livreaza doar cifre si atat si nu trebuie sa am alte asteptari de la ei. Mi-a luat mult sa inteleg asta. Am invatat ca oamenii raman oameni daca au fost mereu oameni, daca nu, nu. Un om din bordul de administratie al unei companii te lauda si te saluta cu zambet atunci cand ii livrez cifre. In rest, uita si cum ma cheama, intra intr-o amnezie a sufletului. Eu ma intreb cum poate dormi acasa si cum se trezeste dimineata sa se uite in oglinda. Idem si pentru alte nivele ierarhice. Trebuie sa acceptam ca cifrele sunt cifre si nu au legatura cu sufletul. Punct.

    • Olivia says:

      Papusa-Ana-Maria, ce bine ai descris corporatia, din pacate. Iar “uita cum ne cheama” – cu asta ai spus foarte multe.

      Imi place povestea cu aruncatul pantofilor, si mie mi-a trebuit o poveste sa scriu materialul de mai sus.

      Multumesc din nou pentru ca ne citesti si pentru ca ti-ai luat din timp pentru a impartasi cu noi randurile de mai sus. Dar imi pare rau ca ai trecut printr-o experienta asemanantoare…

  3. zuza g says:

    Si eu am plans o saptamana dupa ce s-a inchis ziarul Gardianul pentru care am scris ani buni si locul in care am cunoscut oameni talentati si frumosi.. C’est la vie!

    • Olivia says:

      Gabi-doll, cu atat mai mult intelegi randurile multe si triste de mai sus. Imi pare rau ca ai trecut si tu prin asta, ma bucur ca ai ramas cu gandul la oamenii minunati pe care i-ai cunoscut.

  4. Cristina Simion says:

    Ai scris frumos, foarte frumos, Olivia! Corporatiile nu au memorie, dar oamenii – da. Iar colegii care ne-au devenit prieteni si amintirile placute, alaturi de lectiile profesionale, sunt pentru totdeauna. Sau pentru mult timp. Multumesc ca m-ai facut sa zambesc, au fost multe momente frumoase, pe acelea vreau sa mi le amintesc!

    • Olivia says:

      Cristina, m-am gandit toata ziua ce sa-ti scriu. Ti-am mai spus ca sunt emotionata cand iti vorbesc, ce sa mai spun de scris…

      Ma bucur in primul rand ca ai citit. De fapt, in primul rand ma bucur ca ti-a placut si ca mi-ai scris. Apoi, ma bucur pentru ca ti-am adus un zambet, chiar daca textul a fost criticat ca fiind prea trist de prima pereche de ochi cititori.

      Si eu vreau sa-mi amintesc doar momentele frumoase, insa vesti de genul celei prezentate mai sus mai aduc nori si mai scot regrete ingropate.

      Cu drag,
      O papusa care te respecta foarte mult, indiferent de cat de mica a fost comunicarea noastra directa si de cat de mare este distanta fizica dintre noi

  5. Multi dintre noi avem o imagine usor distorsionata a unei redactii de revista glossy, mai ales datorita filmelor americane. Eu nu am avut de-a face cu domeniul, desi mi-ar fi placut ca oricarei pustoaice pasionate de reviste, dar am regretat mult pierderea revistei adolescentei mele, Super se chema. Mai apoi am vazut ca Unica a renuntat la rubrica de schimbari de look si tare rau mi-a parut, pentru ca am participat o data si a fost o experienta speciala. Banuiesc ca tot criza a fost motivul…

    • Olivia says:

      Papusica-Adina, cand spui “imagine usor distorsionata” nu-mi dau seama exact cum se vede, in general, o redactie, prin ochi formati de filme americane. O redactie glossy chiar e glossy, fancy, cool – spune-i cum vrei. Intotdeauna depinde si de oameni, bineinteles, dar mai ales de sefii care stiu sau nu sa managerieze echipa, activitatile, paginile, sa aleaga oamenii.

      Din pacate nu-mi amintesc de revista Super, nostalgia mea adolescentina legata de reviste poarta numele “Liceenii”. Era o revista in format mic si imi amintesc vag povesti si ca o cumparam cu regularitate.

      Referitor la Unica – aceasta revista a trecut, de-a lungul anilor, prin multe schimbari. Sunt sigura ca nu criza a fost motiv pentru eliminarea rubricii despre care vorbesti. In general, rubricile de schimbare de look ale revistelor sunt realizate in baza unor bartere, adica servicii contra expunerea de care beneficiaza salonul/ magazinul in revista. Fondurile se aloca fotografului, daca nu are un anumit tip de contract etc etc, e mult de vorbit si aici. Avand in vedere ca Unica se innoieste constant, probabil ca schimbarea de look a disparut pentru ca nu a mai fost “asortata” noului concept. Sau, cine stie, poate nu a mai fost printre preferatele cititoarelor.

      • Super s-a lansat in 2000, nu mai stiu exact cati ani a rezistat, dar cred ca maxim 2-3.
        Mie mi se parea ca ce facea Unica prin rubrica aceea era chiar special, eu citeam rubrica dinainte de a fi protagonista ei. 🙂

  6. Maya Secret says:

    Revista Joy impreuna cu Cosmopolitan, au fost cele doua reviste care mi-au insotit tranzitia de la adolescenta care citea Bravo si Popcorn, la femeia care incepea sa se eleveze si sa descopere lucruri noi. Imi pare foarte, foarte rau ca vom ramane fara Joy desi marturisesc ca in ultima vreme nu o mai cumparam chiar in fiecare luna. Cu siguranta voi cumpara ultimul numar, macar atat mai pot face. 🙁

    • Olivia says:

      Maya-doll, ce frumos ai descris JOY & Cosmopolitan, ca fiind reviste de tranzitie.

      E normal sa cumperi mai rar o revista cu al carei public-tinta nu te mai identifici pentru ca ai trecut de acea varsta. Ma bucur mult ca vei cumpara acest ultim numar, sunt sigura ca in fiecare exemplar vei descoperi o bucatica din sufletul celor care au semnat, stiu ca merita citita, indiferent de varsta.

  7. DanaMakeup says:

    Eu aveam colectia completa BOLERO si am fost tare trista cand am aflat ca se va inchide. Culmea, eram la un focus-grup la Ringier … pentru Unica!
    Da eram in limitele de varsta a cititorului de Unica, dar eu citeam cu placere Bolero…ce sa-i faci. Oricum si pe revistele mele de acasa s-a asezat praful si au ramas amintirile frumoase.

    • Olivia says:

      Papusica-Dana, ma bucur ca ai fost colectionara BOLERO si ma bucur ca tu, ca cititoare fidela, cel putin ai aflat din ultimul editorial ca ai de-a face cu cel din urma numar. La JOY decizia a fost luata fara preaviz, fara ca redactia sa-si poata lua, oficial, la revedere, de la cititorii sai.

      Sunt sigura ca daca vreun fost membru al redactiei BOLERO va citi comentariul tau se va bucura foarte mult, a fost o revista alcatuita cu mult suflet si cu dragoste.

      Si eu citesc chiar si azi, cu la fel de mare placere, reviste mici sau reviste care sunt destinate altor varste decat a mea, deci te inteleg perfect.

      Keep up reading the print! 🙂

  8. coco says:

    deci, daca mi se face dor, le am in camara:)…e plina ochi!!!

    • Olivia says:

      Foarte bine, coco-doll! Pacat ca acum e doar o arhiva completa si nu una completata continuu! Ma bucur ca ne-ai scris 🙂

  9. Adina says:

    Deci nu-mi vine sa cred ca inca o revista draga sufletului meu dispare.Doar ca ma acomodasem cu disparitia Bolero,iar acum primesc alta lovitura in suflet:dispare si Joy…Joy si Cosmopolitan erau/sunt singurele reviste pe care le mai cumpar(am)..Offf,acum chiar n-o sa-mi mai revin niciodata..:((

    • Olivia says:

      Adina-doll, imi pare rau ca ai aflat vestea de la noi, da, numarul de mai este ultimul JOY romanesc. Keep buying Cosmopolitan si, in general, glossy print! Multumim pentru ca ne-ai scris.

  10. […] ?i cu volum sau o coafur? sofisticat? realizat? rapid. Ce s? fie, ce s? fie? Deschid o revist? JOY din arhiva p?pu?ilor ?i m? inspir de la rubrica “hair”. Stay tuned, be gorgeous, […]

Adauga comentariul tau

Copyright © 2009 papusa ruseasca. All rights reserved.
Based on Theme Junkie. Design napalm. Powered by WordPress.