Esti aici: Home // Bucuresti, Location review, Relaxare // Printre lucruri frumoase si pasiunea pentru frumos

Printre lucruri frumoase si pasiunea pentru frumos

Daca nu as fi ales o profesie ce are la baza comunicarea, probabil ca mi-ar fi placut sa fiu arhitect. Poate intr-o alta viata, pacat ca sunt atehnica si AutoCADul (programul in care lucreza colegii mei arhitecti) mi se pare o inventie cel putin extraterestra. Si pentru ca i-am adus in discutie, trebuie sa va spun ca este o placere ca mi-am putut instala biroul in Laboratorul de Arhitectura (in curand va fi gata si site-ul si, credeti-ma, va merita accesat, am participat la discutii si am vazut cateva preview-uri) si ca sunt inconjurata de obiecte decorative confectionate cu ajutorul tehnicilor digitale, ca sunt inconjurata de frumos, de simplu si de idei minunate. Nu stiu daca ma citesc, insa “multumesc, gasca din casa cu brad in curte!”.

Si pentru ca ador casele si ideea de a decora una, gasesc relaxante vizitele in magazinele de profil, deci nu refuz nicio invitatie a vreunei prietene care vrea sa-si cumpere asternuturi, un suport de servetele sau o savoniera. Iar de acum, pe lista de cascat des ochii si cumparat din cand in cand intra si magazinul Casara, deschis recent pe Calea Dorobantilor nr. 159. M-am indragostit de intrerupatoarele confectionate din plexi transparent, disponibile rotunde sau patrate, in mai multe modele. Site-ul casara.ro va fi functional din 1 aprilie, asadar pana atunci va pot spune ca puteti vizita showroom-ul cochet, instalat intr-o cladire superba si amenajat cum altfel decat intr-un mare fel, avand in vedere ca de aranjarea locatiei s-au ocupat fostele mele colege de trust de la Elle Deco, Madalina Craciun si Andreea Muresan, niste profesioniste desavarsite.

Mai profit de faptul ca va pot prezenta cateva imagini cu produsele disponibile la Casara (scroll muuuuult, in jos, dupa terminarea articolului). Poate ca va intrebati de ce scriu despre obiecte decorative pe un blog-beauty-declaratie-de-dragoste. De cele mai multe ori scriu beauty din confortul apartamentului meu mic si cozy, decorat de prietenii arhitecti, asadar frumusetea locului in care scriu despre frumusete este esentiala.

 

Comunicatul de presa

As vrea sa redau aici, cuvant cu cuvant, comunicatul de presa, prea e frumos scris si prea bine descrie conceptul, povestea Casara:

“Vopseaua sarita pe blatul mesei. O umbra vaga pe oglinda toaletei. O cana de metal cu smaltul crapat, plina cu hortensii albe. Un candelabru de cristal. Un covor din lana pura, tesut la un razboi vechi de o suta de ani de o bunica alba si blanda din Bucovina. Revistele preferate, intr-un cos de nuiele. Un fotoliu facut parca pentru ceai si dupa-amieze cu aroma de ploaie, realizat intr-un mic atelier de familie din tara ceaiului si a dupa-amiezelor cu aroma de ploaie.

Nu tuturor ne place frumusetea imperfecta a obiectelor vechi. Nu toti visam la caldura, confortul si dezordinea naturala a unui acasa in care nimic nu e studiat, nimic nu e fortat, nimic nu e artificial. Dar celor care se simt vizati… lor le spunem ca pentru ei exista Casara. Un spatiu in care sa redescoperim tot ce e feminin, imperfect si ca odinioara, tot ce e realizat manual, nu in serii standardizate, tot ce e natural, simplu si confortabil. Plusuri, cristale, mobilier cu detalii fermecatoare, portelanuri pictate, carafe argintate, toate amintind pe rand de eleganta desueta a unui palazzo toscan, de simplitatea plina de poezie a unui han provensal, de caldura unui cottage. La Casara spunem povesti, bem un ceai bun si inventam traduceri pline de umor pentru shabby chic.

Dar Casara nu se rezuma la obiecte frumoase, atmosfera placuta si delicii gourmet – desi exista si ele. Ne laudam ca nu ignoram defel aspectele prozaice ale amenajarii unei case. Cu noi poti vorbi despre usi, despre galerii si manere si robinete, despre toate aspectele marunte dar atat de importante ale decorului. Apoi despre dulapuri, lampi, draperii, covoare, mobilier de bucatarie, o cada frumoasa… Ne intrebi, ne arati o fotografie, si noi cautam pentru tine cea mai potrivita formula. Vino singura, cu planul casei, si te ajutam sa masori, sa calculezi, sa alegi. Vino cu designerul tau si va avea tot sprijinul nostru.”

Cu drag,

O papusa cu o pasiune. Sau mai multe.

 

 

 

Tags: , , , , , , ,

4 Responses to " Printre lucruri frumoase si pasiunea pentru frumos "

  1. Ramona B says:

    N-ai idee cat de rau imi pare ca nu am ajuns la deschidere. Imi ramane insa bucuria de a fi vizitat spatiul inainte de incheierea amenajarilor. Ma simt ca si cum as fi vazut un preview al colectiilor de make-up din sezonul urmator 🙂

  2. Olivia says:

    Cred ca iti inteleg feeling-ul, Ra 🙂

    Sa stii ca ne-ai lipsit la deschidere, a fost o atmosfera tare prietenoasa si frumoasa, iti dai seama ca nici nu se putea altfel, cu oamenii prezenti acolo.

  3. Provensal ? WTF E PROVENSAL ? Nici nu exista acest cuvant, te rog frumos sa corectezi. Cand folosesti cuvinte prea mari asta se intampla, te dai de gol 🙂

  4. Olivia says:

    Dragul meu dracusor, nu stiu exact la cine te referi cand spui “te dai de gol”, nu sunt sigura ca ai citit cu minima atentie articolul.

    Cat despre “provensal”, te invit sa arunci un ochi aici, inainte sa fii rautacios: http://dexonline.ro/definitie/provensal

Adauga comentariul tau

Copyright © 2009 papusa ruseasca. All rights reserved.
Based on Theme Junkie. Design napalm. Powered by WordPress.