Ştiţi cum regulile jurnalistice spun că titlul se pune la final, după ce ai terminat de scris articolul, când ai o viziune clară şi poţi defini totul într-un rând? Ei bine, cum am văzut numele noii creme de la Vichy am ştiut din start, înainte să gândesc consemnarea în profunzime, cel puţin ce cuvânt nu va lipsi din titlu. Pentru că numele ales este superb şi vine ca o completare perfectă într-un moment-cheie pentru acest brand care s-a lansat ca fiind unul dermatocosmetic: rebranduirea.
Lectură plăcută!
În cadrul evenimentului de lansare a produsului am aflat nu doar multe lucruri interesante despre crema de faţă Idéalia (112,84 lei), ci şi un amănunt esenţial, acela că Vichy îşi schimbă înfăţişarea: ambalajul şi nu numai. Dar să o luăm pas cu pas. Da, ştiu, probabil că iar vă veţi confrunta cu un articol lung, însă cuvintele şi gândurile-mi zboară, iar pagina de Word pare a le captiva pe multe dintre ele. Aşadar, lectura plăcută!
Andreea Esca, lumina şi luminozitatea tenului
La evenimentul despre care vă spuneam, am văzut-o pentru prima oară face 2 face vorbind liber (dar studiat) pe Andreea Esca. De ce Andreea Esca? Pentru că noua Idéalia promite un ten mai luminos – ah, ce promisiune dificilă! – şi Esca este o persoană foarte potrivită pentru a povesti despre lumini de diferite tipuri. Spun acest lucru nu doar pentru că aproape zilnic se întâlneşte cu reflectoarele, ci şi pentru că vorbim despre directorul editorial al revistei The One. Andreea Esca a vorbit impecabil şi s-a detaşat în timpul discursului de postura de director editorial al uneia dintre cele mai bine cotate reviste glossy de pe piaţa românească. Influenţele paginilor lucioase au rămas, Esca prezentând audienţei planşe cu file din reviste vechi, cumpărate de la târguri din Franţa, cu reclame “Iluminez votre visage” şi altele asemenea. Frumoasă documentarea de viaţă, excelentă ideea aplicată în cadrul evenimentul Idéalia.
Scurtă descriere a produsului
Crema este disponibilă în două variante, pentru ten normal-mixt sau pentru ten uscat. Ambele variante erau prezente pentru a fi testate de către cei aflaţi la Sky Bar, locul de desfăşurare a evenimentului. Am testat ca “temă pentru acasă” crema pentru ten normal-mixt, preferând să o utilizez seara. Am ales acest moment al zilei pentru că produsul nu are factor de protecţie solară. Crema are o textură fină, ca de gel, este uşor rozalie şi se absoarbe rapid în piele. Mirosul este inconfundabilul Vichy, uşor modificat (mai lemons, mai floral, cu o notă de ceai verde) însă la fel de uşor recognoscibil.
Branding şi ciuperci
Ambalajul este cel care relevă clar ideea Vichy de a se îndrepta uşor dar sigur către un public-ţintă luxury-oriented: borcanul este sidefat iar cutia roz-pudrat-sidef. Arată bine!
Secretul din spatele formulei Idéalia este un ingredient-minune numit Kombucha. Este vorba despre o ciupercă ce încetineşte rigidizarea fibrelor de colagen. Deşi, în general, marii producători ţin secret procentajele, de această dată am aflat de la reprezentanţii Vichy că extractul de ciupercă se regăseşte în concentraţie de 3% în compoziţia Idéalia. Extractul de
Kombucha (sună uşor bizar denumirea, sesizaţi?) conţine AHA, vitamina B, polifenoli, LHA si adenozină, cea din urmă fiind responsabilă cu stimularea reînnoirii celulare.
Am băut un pic de extract de ciupercă sub formă de ceai incolor, servit în pahare de shot. Are gust oţeţit şi nu ştiu dacă m-a făcut mai tânără, dar am insistat si am băut două păhărele cu extractul-minune. La o ţigara. Aşa, ca-ntre beauty girls.
Închei cu citatul din Les Misérables (Victor Hugo, 1862), pe care l-am notat datorită Andreei Esca: “Le jour où une femme qui passé devant vous dégage de la lumière en marchant, vous êtes perdu, vous aimez”.
Cu drag,
O păpuşă luminoasă dar nu şi ideală
?tii ce e ciudat, eu observ lumina din femei – de pe chipurile lor – ?i nu m? îndr?gostesc:)(being a woman, that’s what I meant)
Sper s? fie vorba de faptul c?, într-o vreme, f?ceam poze oamenilor (portrete) ?i eram fascinat? de lumin?.
Fascinatia aceasta a luminii chipului sa vina, oare, ca o reflectie (sic!) a celei pentru tinerete?
[…] ales c? am devenit pu?in mai curioas? s? o cunosc pe aceasta dup? ce am v?zut-o vorbind la evenimentul Vichy. Textul semnat de Diana Colcer este extrem de interesant, superb scris, ilustrat cu fotografii […]