Suntem răsfăţatele magazinelor, ale beauty brandurilor, suntem nişte norocoase şi măsuţele noastre de toaletă sunt pline de frumuseţi aducătoare de frumuseţe. Chiar dacă ultimele noutăţi în materie de parfumerie, îngrijire a pielii, machiaj, ajung prima dată la noi, spre a fi testate, nu rezist niciunei vizite într-un magazin specializat, ori de câte ori calc pragul unui centru comercial (Băneasa Shopping City, cel mai adesea) ori când văd în oraş unul dintre magazinele aparţinând de un lanţ sau micile boutiques pline de farmec. Vorbim mereu despre noutăţi, despre “bunătăţi” mass sau middle market ori despre minunatele luxury products, dar cât de des vorbim despre magazinele în care acestea se pot achiziţiona?
Adesea mă bucur de experienţe senzoriale de shopping când vine vorba despre cumpărăturile de beauty, am magazine preferate pentru câte un produs în parte, fiecare vizită este o încântare. Să purcedem, aşadar, şi să dezbatem puţin.
Evenimentul Guerlain
Douglas – când rostesc acest nume îmi vin în minte nenumărate clipe frumoase şi utile, petrecute în primul rând în cadrul evenimentelor pe care lanţul de magazine le organizează. Ultimul la care am participat, dedicat Guerlain, l-a avut ca invitat pe Maxime Poulin, make-up artist internaţional, de la care am mai învăţat, pe loc, un truc de beauty care nu ştiu cum de mi-a scăpat din rutină atâţia ani – l-am văzut pe Maxime accentuând cu pudră bronzantă (din gama Terracotta, bineînţeles) baza maxilarului norocosului model care s-a lăsat pe mâinile simpaticului make-up artist. Rezultatul este sculptarea şi remodelarea optică, prin umbre, a liniei feţei, conferindu-i o supleţe aparte. Folosesc trucul aproape zilnic de când l-am văzut aplicat în real-life şi face diferenţa!
Branduri exclusiv Douglas
Pe lângă evenimentele dedicate beauty-editorilor şi clienţilor, pe lângă promoţiile pe care echipa le gândeşte lunar, pe lângă catalogul colorat care nu-mi scapă din mână, Douglas se remarcă, aşa cum se cade pentru orice mare lanţ de magazine, prin brandurile exclusiv Douglas pe care le comercializează şi pe care le voi enumera:
J.S. Douglas Sӧhne brand care există din 1825 şi care reprezintă cel mai bine istoria şi tradiţia Douglas. Am testat o pulbere strălucitoare pentru ten şi corp în ambalaj de poveste, cu aspectul unei sticluţe vechi de parfum, cu pompă. Şi recunosc cu mâna pe inimă că Paspa, mascota biroului, un bulldog francez alb cu pete negre, a avut parte de blăniţă strălucitoare întreaga zi. Da, am testat pe animăluţ şi ne-am distrat. Cred că şi lui i-a plăcut, dacă nu baia de praf strălucitor, cel puţin atenţia de care s-a bucurat şi reacţiile vesele pe care le-a stârnit.
Absolute Douglas – produse de machiaj ale căror nuanţe se schimbă trimestrial, pentru a fi întâmpina cum se cuvine noile tendinţe.
ANNY (American Nailfashion New York) – vorbim despre lacuri de unghii, bineînţeles!
BeYu – un brand german de cosmetice, cu preţuri accesibile.
Douglas Hair – produse destinate îngrijirii părului, cu formule profesionale, Douglas Nails Hands Feet şi Douglas Sun, dar şi Douglas Seathalasso, cel din urmă cuprinzând produse de îngrijire a corpului, cu ingrediente naturale marine, produse ce te ajută să îţi creezi propriul SPA în intimitatea casei.
Douglas XL xs – cu un concept foarte interesant, incluzând produse pentru îngrijirea tenului şi a corpului, disponibile în două tipuri de ambalaj: cele mari, pentru uz familial, cele mici, pentru călătorii.
Un alt brand pe a cărui licenţă o deţine Douglas este Toni Gard – parfumerie, iar Venus include produse de îngrijire facială şi corporală basic, pentru tinere.
Eu mă gândesc de ceva vreme, citind şi recitind acest material, cum să pregătesc un “exit Douglas”. Îmi rămâne doar să vă urez “spor la cumpărături” şi să vă invit să alegeţi colţişoarele voastre de beauty-heaven şi să transformaţi fiecare experienţă de shopping într-o amintire tactil-vizual-olfactivă de neuitat!
Cu drag,
O păpuşă colindătoare