Esti aici: Home // Beauty - produse de ingriire, Beauty gadgets, Dictionar urban de beauty, Lifestyle, Luxury // Concurs Lumea, păpuşilor-cititoare, cu drag

Concurs Lumea, păpuşilor-cititoare, cu drag

Dragele noastre cititoare,

Ce emoţie mă încearcă începând astfel textul … Ştiţi, la Facultatea de Jurnalism şi mai ales din experienţa în presa scrisă, am învăţat tot felul de trucuri pentru a putea scrie coerent, rapid şi la obiect pentru un public mare, fără a simţi presiunea atâtor ochi aţintiţi pe un text care a ieşit din mâinile mele. Învăţ publicul-ţintă al publicaţiei pentru care compun, adaptez scriitura şi mă gândesc exact cui îi scriu. La revistă, concentrez publicul-ţintă într-o singură persoană şi aceea este, inevitabil, redactorul-şef ori editorul coordonator ori beauty directorul care aprobă textul respectiv. Şi astfel, îmi iau de-o grijă. El este cel responsabil, el decide dacă rândurile sunt potrivite, dacă este nevoie sau nu de editare. Acum, scriind “dragele noastre cititoare”, îmi dau seama că eu aprob textul şi că nu mai am voie să văd o singură persoană, o singură păpuşă-cititoare căreia să-mi imaginez că mă adresez, ci că le vorbesc tuturor păpuşilor-cititoare (şi mulţumesc dacă aţi ajuns până la acest rând, emoţiile nu mă lasă).

Câştigă Lumea şi fii propriul specialist în epilare IPL. Acasă!

De data aceasta păpuşile care fac posibil acest proiect online vă invită la un concurs special. Pe voi, toate păpuşile-cititoare – presiunea creşte cu fiecare rând (cine sunteţi, cum vă cheamă, ce trucuri de beauty aveţi, ce sfaturi de înfrumuseţare căutaţi, zeci de întrebări îmi colindă rapid şi de nestăvilit, mintea). Aşa cum spuneam şi între rândurile care au găzduit competiţia pentru beauty-blogs, este pentru prima dată când Păpuşa Rusească organizează un concurs. Este vorba despre un brand special, care merită toate laudele şi, în prim-plan, un produs cu totul şi cu totul inovativ, pe care am un feeling că vi-l doriţi – Philips Lumea, noul sistem de epilare cu lumină intens pulsată (IPL), pe care îl puteţi folosi acasă. Mai multe despre IPL, acest tip de epilare de lungă durată şi despre noul aparat, aici. Urmează ca păpuşile să revină şi cu un review după testarea ca la carte a Lumea.

Ce câştigi?

Ei bine, este vorba despre un aparat  Philips Lumea SC2001, în valoare de 1863 lei. Pe care îl puteţi câştiga! Concursul se desfăşoară în perioada 19 aprilie – 3 mai 2013 (ora 00:00 – regulamentul oficial şi ceva mai stufos este aici, păpuşile rezumă, însă, cu toate amănuntele necesare).  

Ce fac păpuşile-cititoare pentru a se înscrie la concurs?

Simplu: comentariu la acest articol, în care să răspundeţi la întrebarea “Cu Philips Lumea pielea ta e mereu atât de fină încât timpul pare că stă în loc. Şi dacă ar fi posibil ca nisipul din clepsidra timpului să se oprească pentru 6 săptămâni, tu ce ai face? Ai călători în jurul lumii, ai face shopping la Paris, Milano sau Londra, ai sta alături de familie?” şi să menţionaţi de ce vă doriţi acest produs. Atât!

Juriul alege

Juriul, format din Adina Necula, Ioana Dumitrache, Lioara Bradu, Fashion in my eyes, Anda Mihai (Philips Marketing Manager Personal Care South & Eastern Europe), Ana Fâcă (dermatolog) şi Păpuşa prezentă, va stabili care este câştigătoarea. Pe 10 mai aflăm cine este cea mai norocoasă din Lumea!

Când veţi pune comentariul la acest post, veţi vedea că adresa voastră de mail este necesară. Vă rog să o notaţi corect, pentru a vă putea contacta ulterior.

Cu mult, mult drag, către toate păpuşile-cititoare de beauty, cu mulţumiri pentru că sunteţi aici,

O păpuşă norocoasă vă ţine pumnii strânşi

Câştigãtoarea este Ava Vãcãlie, felicitãri! Sã te bucuri de el şi sã-l foloseşti cu plãcere şi atenţie. Comentariul Anei este:

“Dacã timpul s-ar opri în loc pentru 6 săptămâni, nu aş face niciun lucru din multele care i-ar face pe oameni să spună „Wow!”. Nu aş călători în jurul lumii, nu aş merge în vreun loc exclusivist şi, mai mult ca sigur, nu mi-aş căuta cu disperare sufletul pereche. Ci, pur şi simplu, aş face ca lucrurile mici să dureze mai mult. M-aş trezi liniştită dimineaţa, fără ajutorul alarmei, cu mult înaintea familiei mele pentru a merge la patiserie să cumpăr o tartă cu fructe şi croissante cu unt. Probabil şi cei mai frumoşi bujori pe care îi pot găsi. Aş face cafeaua şi aş lua micul dejun pe îndelete, nu pe fugă. Afară ar fi cald şi aş merge pănă la şcoală, pe jos. La întoarcere, m-aş opri la o librărie şi mi-aş căuta singură cărţile pentru că aş avea timp pentru asta. Aş ieşi să alerg şi m-aş juca mai mult cu câinele meu. Aş citi pentru că timpul îmi va permite. Dacă ar fi vineri, aş merge la o expoziţie de fotografie la Muzeul de Artă şi nu mi-ar mai păsa că la 11 trebuie să fiu acasă pentru că a doua zi am cursurile de teatru.Poate mi-aş relua şi orele de balet şi aş pleca în fiecare weekend în afara oraşului împreuna cu familia mea, nu doar la vreun restaurant din oraşul meu. În concluzie, aş petrece mai mult timp cu mine şi cu cei care îmi sunt dragi şi mereu aproape. Nu mi-ar mai păsa nici de epilare: aş avea 6 săptămâni fără ceară/ crema pe care nu o suport datorită mamei care mi-ar împrumuta aparatul ei epilator Philips Lumea. Pentru că asta aş face dacă aş câştiga acest aparat: i l-aş face cadou mamei care nu suportă durerea provocată de ceară/aparatul ei epilator normal şi nu are destul timp pentru a se epila cu cremă. În acest fel, mama ar avea mai mult timp liber şi, poate, am relua tradiţia noastră de a merge la mare pe 1 iunie, lucru pe care nu l-am mai făcut de câţiva ani din cauza examenelor mele şi a jobului ei.”

Eu vã mulţumesc tuturor, mi-a fãcut o deosebitã plãcere sã citesc fiecare comentariu, m-aţi emoţionat şi mi s-a pãrut extrem de dificil sã alegem. Pe fiecare dintre cele cinci bloguri participante la proiect am descoperit comentarii ce meritau premiate, v-aş strange în braţe pe fiecare în parte, mulţumindu-vã cã mi-aţi dat voie sã visez alãturi de voi, cã aţi împãrtãşit cu noi sentimente şi dorinţe.

 

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

64 Responses to " Concurs Lumea, păpuşilor-cititoare, cu drag "

  1. getmylook.ro says:

    Mult succes tuturor cititoarelor inscrise!
    Tin pumnii!

  2. Olivia says:

    Ile, si noi iti tinem pumnii, te poti inscrie si ca cititoare, inscrierea la concursul de beauty-blogs nu exclude posibilitatea de a participa si aici. Asadar, asteptam comentariul tau pentru a te inscrie si in aceasta cursa! :*

  3. antoaneta says:

    ohoho! ce premiu superb!
    mi-ar place sa calatoresc in jurul lumii …cu familia (sot si cei doi copii)
    de ce mi-as dori premiul?
    simplu: m-ar ajuta sa castig timp pretios 😉
    multumim pentru concurs!

    • Olivia says:

      Antoaneta, multumim pentru inscriere Timpul… da… cat de pretios… Ce bine ar fi sa-l putem gestiona perfect. Te saluta cu drag si mult entuziasm papusile scriitoare-cititoare 🙂

  4. 6 saptamani in care timpul s-ar opri….sincera sa fiu, nu stiu ce as face! Probabil as fi putin egoista, si m-as rasfata, mi-as face toate micile placeri pe care de multe ori uit sa mi le acord,tocmai din lipsa timpului!M-as plimba in toate locurile pe care de mult am vrut sa le vizitez, dar nu am facut-o, din cauza faptului ca mereu gaseam cate o scuza! Daca timpul e oprit, nu mai am ce scuze sa inventez…nu ma asteapta nimeni, obligatiile fata de restul lumii sunt pur si simplu in asteptare!:) Nu stiu daca restul oamenilor functioneaza in perioada asta, in care timpul e oprit, sau doar eu am “viata”. Daca restul oamenilor ar ramane in aceleasi pozitii, m-as duce in cautarea lui Ryan Gosling, sa ma pozez cu abdominalii lui!:))) Posibilitati exista, imaginatie sa ai! Ideea principala….cu timpul de partea mea, as fi relaxata, fara griji, fara stres!Doar eu, savurand clipa!
    Mi-as dori acest epilator pentru ca mereu ma lupt cu firele da par inestetice. Sunt o persoana cu pielea foarte deschisa la culoare, si mi se observa fiecare firicel de par ( nu am avut norocul sa fiu blonda de la mama natura). Acest epilator ar face minuni pentru mine!Sincer! Doar o persoana ca si mine, cu o piele deschisa la culoare, si parul brunet m-ar putea intelege in totalitate!:)

    • Olivia says:

      Alexandra, piele alba si fire negre? Cred ca esti o candidata foarte buna pentru acest tip de epilare! Instructiunile Lumea includ si o grila ce explica modalitatea in care este recomandat sa fie utilizat aparatul, intensitate si toate detaliile, in functie de tipul de piele si par.
      Planul tau cu Ryan & all – foarte bun. Cum spuneai, imaginatie sa fie 😀

  5. Dan Anamaria says:

    Daca s-ar opri nisipul in clepsidra timpului pentru 6 saptamani as alege sa-mi petrec timpul cu familia mea draguta:cu baietelul meu adorabil,cu al meu iubit si cu bebe mic din burtica.As alege aceasta varianta fiindca timpul petrecut impreuna este limitat,noi parintii cu serviciul,al meu nici macar nu e asa dificil,dar taticul e mereu plecat si ne e taaare dor de el,asteptandu-l acasa, timpul trece greu,iar cand suntem impreuna parca zboara. Am invatat sa pretuiesc aceste putine clipe si ma bucur atunci cand suntem toti impreuna,se asterne o liniste interioara in sufletul meu sa stiu ca toti sunt langa mine si sunt in siguranta.De ce as alege epilarea cu Lumea? De cand am ajuns la varsta adolescentei au inceput gandurile despre acest aspect,cred ca fiecare fata/femeie se gandeste la acest lucru si pentru mine e o provocare si m-as bucura sa stiu ca pot sa ma epilez in intimitatea casei mele,fara durere si sa dureze. Totodata,ador produsele marca Philips ,nu m-au dezamagit niciodata si cu siguranta nu o vor face nici in viitor. Calitatea lor e inegalabila. Mi-as dori un astfel de sistem de epilare,mi-ar usura mult procesul de indepartare a parului inestetic si sunt convinsa ca va fi si de durata. Pana acum nu am intalnit un aparat care sa ma multumeasca,e drept,nu am avut curajul sa investesc bani in diferite produse,de teama sa nu o fac gresit si apoi sa imi para rau. Gandul ca as putea avea pielea catifelata pe o perioada mult mai mare decat am fost obisnuita ,ma innebuneste,in sensul bun al cuvantului. Imi doresc sa il pot incerca,imi doresc sa ma simt ca o printesa sau o vedeta,sa stiu ca ceva ce imi da batai de cap mai mereu va fi doar o amintire neplacuta si atat. Visez cu ochii deschisi la un astfel de aparat,sa stiu ca firele crescute sub piele nu vor mai fi…..hmmmm,cine nu ar vrea asa ceva!!! Si uite asa voi petrece mai mult timp in compania celor dragi,in loc sa ma chinui sa ma fac frumoasa,pentru mine,pentru al meu logodnic,pentru copilasii mei,care sunt mandrii de mine.

    • Olivia says:

      Anamaria, ce frumos povestesti despre familia ta, e o incantare sa te citim 🙂 Atentie, insa, daca vei fi castigatoare va trebui sa astepti ceva timp, Lumea nu este recomandat femeilor insarcinate.

      Cat despre calitatea produselor Philips, te sustin cu tarie, si eu le ador si folosesc de cand eram copil, indiferent de tipul de gadget.
      Multumim pentru ca ne citesti si pentru ca ne-ai dat ocazia sa “sorbim” putin din energia ta pozitiva! 🙂

      • Dan Anamaria says:

        Da,am o familie frumoasa. Si eu sunt mandra de ea. Cine nu e? 🙂 Stiu ca mai am de asteptat,voi naste doar in octombrie,dar tot imi doresc sa il am. Cine stie, daca nu il castig poate il voi cumpara. Pare ca promite mult. Ma bucur si eu ca v-am descoperit si va doresc numai bine !

  6. Vienela says:

    Daca nisipul din clepsidra timpului s-ar opri pentru sase saptamani? Ar fi exact timpul de care am nevoie pentru a strabate traseul batatorit al drumului de pelerinaj ce duce la Santiago de Compostela, alaturi de sotul meu, de copil si de Bogdana, prietena mea (este planuit pentru aceasta toamna). As profita de aceste saptamani pentru a cunoaste oameni noi, pentru a le asculta povestile, pentru a le afla obiceiurile, pentru a vedea lumea prin ochii lor. As profita pentru a ma plimba fara sa fiu stresata de problemele cu care ma confrunt acum. As economisi timp valoros. Seara m-as intinde in pat cu laptopul in brate si as scrie pe blog totul despre fascinanta Lumea. Mi-as obosi corpul pana la epuizare, stiind ca abia la intoarcere as avea iar nevoie de uimitorul Philips Lumea. Sase saptamani fara aceasta grija? Mi se pare un vis! Si imi doresc ca acest vis sa se implineasca!

    • Olivia says:

      Vienela, ce plan frumos, sper sa ajung si eu, candva, in aceasta viata, sa strabat drumul despre care ne vorbesti.

      Tinem pumnii, multumim pentru ca ne-ai dat ocazia sa descoperim “Iubesc viata”, prin intermediul acestei inscrieri!

  7. Ancuta Ionescu says:

    Daca nisipul din clepsidra s-ar opri pentru 6 saptamani atunci m-as opri si eu pe el; de preferat pe o plaja din Bahamas, Tahiti, Caraibe sau Republica Dominicana. As face plaja si as inota de dimineata pana seara si tot nu m-as satura.

    Imi doresc acest produs pentru ca vreau sa fiu frumoasa. Acest aparat m-ar ajuta sa rezolv cea mai arzatoare problema a mea. Firele de par nedorite de pe corp ar disparea fara durere, fara iritatii, fara fire de par crescute pe sub pilele, fara efort. Vreau sa arunc epilatorul si ceara, sa uit de vizitele la salon si de durerea pe care o suport pentru a incerca sa fiu frumoasa.

    • Olivia says:

      Ancuta, plaja… mmmmmm, deja o visez cu ochii deschisi!

      Toate motivele pentru care iti doresti Lumea imi sunt atat de cunoscute! Ma “lovesc” des de ele! Papusile iti tin pumnii!

  8. Lorena Leontica says:

    Daca nisipul din clepsidra timpului s-ar opri timp de 6 saptamani, as lua rucsacul in spate, cateva lucruri necesare si as strabate lumea in lung si-n lat. Iubesc sa calatoresc, tocmai de aceea as calatori fara presiunea timpului, fara sa ma ingrijorez ca nu-mi ajunge timpul pentru toate locurile pe care le-as vizita.
    Pentru mine, acest produs ar insemna foarte mult, nemaiavand griija epilatului, fara a simti durerea din timpul acestuia si mai ales iritatia de dupa.

    • Olivia says:

      Lorena, si in tot timpul cat ai calatori n-ai fi nevoita sa-ti faci griji in legatura cu epilatul! 🙂 Multumim pentru inscriere, sa fie cu noroc!

  9. Ana-Maria says:

    Timpul este cel mai nemilos adversar al omului. Nemilos si neinduplecat din fire, oricat l-ai ruga, ramane de neclintit in trecerea lui prin noi.
    Si de ar fi ca pentru 6 saptamani sa-i opresc trecerea, mi-ar placea ca timpul respectiv sa mi-l dedic intru totul. Sa uit pentru o perioada de cotidian, responsabilitati, familie(mama, tata, frati, sot, copil…, prieteni,etc. Nu ma intelegeti gresit, imi iubesc nespus viata, sotul, copilul…cu bune, cu rele viata mea este asa cum ar fi trebuit sa fie. Dumnezeu a avut grija. Dar, pentru cele 6 saptamani in care timpul din viata mea obisnuita s-ar opri, mi-as dori sa fiu egoista. Pe ai mei ii am mereu langa mine si imi infrumuseteaza imbatranirea(sunt tanara, dar imbatranim cu fiecare secunda ce trece, nu?), cu fiecare ora ce ne-o ofera timpul. Oprirea timpului in schimb, as vrea sa fie doar a mea. Sa fac ceea ce in mod normal nu as face, din diverse motive. Iata lista:
    1.Mi-ar placea sa invat sa dansez, profesor sa-mi fie Antonio. Banderas. Un tango, nada mas…(detalii aici: http://www.youtube.com/watch?v=GSsfP8nRvYg )
    2.As vrea sa-mi dau intalnire la tarmurile Portugaliei cu nebunul care stapaneste valurile: Garrett McNamara. L-as rapi o perioada din cotidianul lui pentru a ma invata si pe mine sa calaresc valurile.
    3.De la surf la kiteboarding ar mai fi doar un pas. Pas pe care l-as face in Hurghada. Aici as reusi sa impusc doi iepuri dintr-o data, Hurghada fiind vestita pentru recifurile de corali, fiind ocazia perfecta si pentru scufundari in adancurile Marii Rosii.
    4. L-as cauta pe Johnny Deep pentru a putea doar sa-l privesc, sarut o data, ca mai apoi sa-mi vad mai departe de lista. Da, sunt una din miile de femei ale acestei planete care are un crush pentru acest personaj, din momentul in care l-a vazut pentru prima data.
    5.As merge pana pe melagurile Indiei sa vizitez templu dragostei supreme(in viziunea mea) – Taj Mahalul.
    6.Aici, timpul meu oprit, ar fi pe duca probabil…caci deja intru in a 6a saptamana oprita in loc. M-as cocota in varful muntele Mauna Kea din Hawaii si as privi in liniste(cu tigara in mana) un apus de soare, ca mai apoi, sa astept ca timpul sa ma readuca la realitate, in bratele celor dragi, realitate in care el isi va continua trecerea in fuga.

    De ce imi doresc acest produs? Pentru ca o femeie trebuie sa fie mereu frumoasa si aranjata. Si in realitate si in visare.

    Pup papusa cu drag, ma inclin si ii doresc mult succes in continuare!

    • Olivia says:

      Ana-Maria papusico, am pielea gaina chiar in acest moment, dupa ce ti-am citit randurile. Meriti numai lucruri frumoase! Iti tin pumnii si sa speram ca cel putin unele din cele enumerate in lista ta sa nu ramana doar la stadiul de visare.
      Am credinta ca oamenilor buni li se intampla lucruri frumoase. Si mai cred ca daca iti doresti din suflet ceva, se intampla.
      Te imbrariseaza o papusa de lemn, cu brate pictate!

  10. Bunghez Oana says:

    Pentru ca in ziua de astazi a avea timp este un lux, as profita la maxim de cele 6 saptamâni si as calatori alaturi de familie prin lumea întreaga. Mi-as dori acest produs muuuuult de tot pentru ca as câstiga si o piele catifelata si timp pretios!

  11. Monica Daliu says:

    Puteti spune ca sunt egoista, dar timpul acela mi l-as rezerva doar MIE! 🙂 Am doi copilasi mititei (2 ani si 4 ani), un sot care munceste pana tarziu, iar momentele de rasfat pe care mi le dedic doar mie sunt extrem, extrem de rare. Cateodata chiar nu am timp nici macar sa fac dus, ce sa mai vorbim de epilat. Iar epilatul mi se pare esential,cand am picioarele fine ma simt atat de frumoasa. 🙂 Iar aparatul mi-ar fi de un real folos, as castiga o gramada de timp daca m-as epila mai rar!
    Iar adresa mea de mail este: monica.daliu@yahoo.com

  12. Stemate says:

    Paiii,,,, sa zicem ca as pleca undeva singura ptr o relaxare doar ptr mine…

  13. Spinu Irina says:

    6 saptamani in India pentru relaxare fizica si mai ales spirituala, imi doresc de mult timp acest lucru si, cu sau fara oprirea timpului, la un moment dat voi calatori in aceasta tara minunata.
    De mult timp ma gandeam cum ar fi sa existe un epilator accesibil publicului larg care sa inlocuiasca sedintele de epilare definitiva de la saloanele de frumusete, si uite ca a aparut 😀 Mi’l doresc pentru a scapa de chinurile epilarii si, bineinteles, cand voi pleca in India va trebui sa am picioare fine tot timpul, probabil acolo neavand posibilitatile de epilare de aici 😀

    • Olivia says:

      Irina, inspirational comentariul tau, si eu am acest gand si tocmai l-am scos de pe lista si in 2013, din pacate. In curand, in curand.
      Daca vei castiga Lumea, il vei putea lua linistita cu tine, desi nu va fi nevoie, timp de 6 saptamani, decat daca vei fi “intre sedinte”. Nu are fir, este usor de transportat si depozitat.
      Mult noroc si multumim pentru inscriere! Si, Lumea ori no Lumea, speram sa ti se indeplineasca visul de a calatori in India cat de curand!

  14. Ramona Barbu says:

    Am un program incarcat. Nu, nu voi incepe sa ma plang. Nu e cazul.

    Incerc doar sa stabilesc un context pentru ca daca timpul s-ar opri pentru 6 saptamani, in prima dintre ele n-as face mai mult decat sa ma bucur de casa in care locuiesc, de oras, de oameni. M-as bucura de un mic dejun servit in pat, mult dupa ora 8, m-as bucura de un pranz impreuna cu prietenii dragi fara sa imi verific e-mailul din 5 in 5 minute, m-as bucura poate de un mojito proaspat in miezul zilei si cu siguranta m-as bucura de oras la ora 3. Nu stiu cum arata Bucurestiul joia la 3. Nu stiu ca au inverzit pomii, ca s-au plantat lalele, ca au aparut cladiri noi. Informatia exista in creier de la stiri. Dar ochii mei nu au vazut asta.

    M-as bucura de o saptamana cu ai mei parinti, fara sa ma plang de conexiunea proasta la internet, fara sa protestez ca trebuie sa imi sterg praful singura in camera, fara sa ma deranjeze vesnica intrebare “la cat ajungi acasa?”. Pentru ca n-as pleca nicaieri. As sta cu ei.

    Si dupa 2 saptamani pe care le voi dedica sufletului, voi inchide ochii si voi alege o destinatie de pe glob. Il voi roti cu forta pana ce mintea mea nu va mai distinge. Si voi pleca sa descopar – locuri noi, oameni, culturi, civilizatii.

    Au mai trecut 2 saptamani. Cu bagajele pline si multe haine de spalat ma retrag in apartamentul meu mic, zambesc si adorm.

    Ma trezesc si sterg cu grija praful de pe revistele de deco. Ma intorc la vechile pasiuni si visez o vreme. Asa o sa arate casa mea de la mare, asa va arata atelierul meu de tamplarie, asa o sa arate curtea. Decupez, lipesc, imi pun multe dorinte.

    Imi invit prietenii in vizita si facem planuri impreuna. Radem zgomotos, bem cranberry vodka si povestim. Ne scoate din ceea ce a devenit rutina doar clopotelul de la scoala de langa bloc. E pauza. Rasetele celor mici sunt mai rasunatoare decat ale noastre. Ne inghesuim toti la geam si ii privim. Alearga, rad, se imping, chicotesc. Asa am fost si noi. Si incepem sa depanam amintiri.

    Dintr-una in alta ma gandesc sa schimb draperiile. El ma sustine, ei se amuza. Dar parca as merge sa sterg si geamurile si parca albul nu e alb, asa ca zugravim, vopsim caloriferele, mutam mobila in casa si la final picam osteniti si usor ametiti, dar veseli.

    Dati-mi 6 saptamani si-am sa le fac sa para luni.

    Pentru asta mi-ar fi de ajutor Philips Lumea .

    • Olivia says:

      Wow, Ramo-love, comentariul acesta ar merita un post separat 🙂 Mi se pare lovely ca timpul tau este impartit cu oameni si ca nu-l tii numai si numai pentru tine. Sa fie sase saptamani de dragoste, zambete si cu piele fina!

  15. Pancos Doinita Catalina says:

    Cu siguranta as alege Londra ca destinatie.Sunt studenta in anul 2 si urmez o specializare centrata pe limba engleza datorita pasiunii mele pentru aceasta.
    De ce mi-as dori acest premiu?(Cine nu si l-ar dori?)O piele fina indelung m-ar ajuta sa ma simt mai increzatoare si poate chiar mai frumoasa!

    • Olivia says:

      Doinita Catalina-doll, Londra sa fie! In sase saptamani cred ca ai putea mai mult decat sa o vezi, ai ajunge, probabi, sa o cunosti.
      Esti mai frumoasa! 🙂

  16. Melizanda says:

    Am un baietel de 3 ani, un sot intelegator si mi-ar place sa am parte de 6 saptamani de shopping la mall-ul din orasul in care locuiesc!
    Imi doresc acest premiu pentru a nu mai merge la cosmetica si sa pot sta cu familia!

  17. Andreea Costinea says:

    Daca pielea mea ar fi atat de fina incat timpul ar parea ca sta in loc ar merge undeva la mare, la soare si nu numai, unde as putea sa imi etalez pielea lipsita de firele nedorite de par. Philips Lumea SC2001 ar rezolva cea mai urata problema pe care o am si asa nu as mai avea retineri sa ma plimb pe plajele din Brazilia, sa fac turul Egiptului pe Nil sau sa vizitez New York-ul ca doar nu se poate fara un pic de agitatie.
    Imi doresc Philips Lumea deoarece m-ar ajuta sa economisesc timp, timp pe care l-as pastra pentru familie si prieteni.
    Va las … cu gandul la cele 6 saptamani de vis 8->

    • Olivia says:

      Si tu ne-ai lasat pe noi cu gandul la cele 6 saptamani ale tale, de vis, Andreea-doll. Multumim pentru inscriere, multa bafta!

  18. alina says:

    Daca timpul s-ar opri doar pentru mine ?i restul persoanelor ar fi înghe?ate în timp cred ca in primul rand mi-as face de cap 🙂
    Dar as incerca sa

    • alina says:

      Si schimb ceva. Poate sa intocmesc tratate de pace, sa scriu legi noi pentru a face viata mai buna celor care într-adev?r au nevoie, as incarca camioane cu mancare pe care le-as imparti celor flamanzi, ceva care cand totul revine la normal sa ramana acolo vizibil pentru toti si care sa aduca un zambet ce chipurile celor care chiar o merita.

      Si mi-as dori premiul pentru ca este cel mai grozav gadget de infrumusetare pe care il poate avea o fata fara prea multa pricepere in arta ‘beauty’ 🙂

      • Olivia says:

        Alina-doll, cred ca lucrurile despre care vorbesti pot fi realizate si cand timpul curge. Noi tinem pumnii si ne bucuram ca papusile se gandesc, chiar cand ar putea fi egoiste, la binele altora.
        Si da, Lumea este unul dintre cele mai grozave beauty-gadgeturi, ai spus-o bine 🙂

  19. Denisa mihaela pricop says:

    Mi-ar placea sa pot face multe lucruri -in primul rand cred ca as calatori in toata lumea alaturi de perechea mea si am gusta putin din adevaratele placeri ale vietii- sa cunosti oameni noi, culturi noi, sa studiezi fiecare din minunile acestei lumi:)
    Bineinteles ca m-as bucura enorm ca in tot acest timp sa am o pliele catifelata si perfecta, asa cum imi place , fara orice urma de pilozitati:))) vom putea sa ne bucuram impreuna de inexistenta acestui impediment:) nu-mi ramane decat sa astept premiul dumneavoastra si sa incep sa-mi planific urmatoarea calatorie fara sa ma gandesc ca pielea mea ar putea fi altfel decat minunata:) Lumea este solutia implinirii dorintelor mele: o viatza mai catifelata si el e facut pentru mine.

  20. Buna draga Olivia-doll!!
    Ma bucur ca am ocazia de a participa la un astfel de concurs cu acest super premiu pe care mi-l doresc inca de cand a aparut pe piata!De ce?E simplu:pentru mine e un chin ca la fiecare 3 zile sa stau sa ma epilez,pentru ca ,desi folosesc aparatul de epilat,imi creste parul foarte repede si nu suport sa se vada acele firicele,mai ales cand e cald afara si trebuie sa ma imbrac ”cat mai scurt”:)…Iti dai seama ca nu am timp mereu ca la 3 zile sa ma iau ,si atunci sunt nevoita sa plec la servici in pantaloni lungi pe caldurile alea mari,dar ce sa fac…”baba sufera la frumusete”,nu?Problema cea mare este insa alta si anume parul de pe maini,pe care nu vreau sa il iau cu aparatul(ceara nu o mai folosesc de cand mi-am smuls si pielea de pe picior mai demult) pentru ca stiu care e problema cu picioarele si ca trebuie sa stau de fiecare data cate 2 ore sa dispara tot parul….Si iarasi vara se vede foarte urat si il detest si ma simt jenant in preajma altor persoane,mai ales daca celelalte fete sunt epilate sau nu au par pe mana…O altaproblema este mustata…pe care o iau cu ceara rece sau penseta,dar de fiecare data ma irit si imi apar cosulete si iarasi e foarte inestetic…De ce a trebuit sa fiu bruneta????!!!
    Ce as face daca s-ar opri timpul 6 saptamani?!Poate ce n-as face e mai corect!Pentru ca eu as face foarte multe lucruri pe care nu le pot face ca fiinta normala,cu un salariu minuscul,in putinul timp liber pe care il am…Asa ca as profita la maxim de 6 saptamani libere,cu timpul oprit in loc special petru mine…si de ce sa nu incerc sa fiu un pic egoista si sa ma gandesc si la mine?!Nu pot face asta!Pentru ca viata mea se roteste in jurul prietenilor si familiei si fara ei nu as putea face nimic!I-as lua pe toti intr-o vacanta in jurul lumii,am fura niste bani de la niste bogatasi si i-am cheltui in aceasta vacamta(sau banuiesc,ca daca timpul e oprit in loc,totul e pe gratis :)) ,ok, banii tot i-am fura de la bogatasi si i-am dona unor azile de batrani,unor crese si adaposturi pentru animale .Ne-am duce in aceasta vacanta,am vizita fiecare tot ceea ce isi doreste cel mai mult(eu imi doresc sa ajung in Mexic,sa cunosc mai multe despre civilizatia mayasa si sa sa vad Ciudad de Mexico),parintii mei nu au zburat nicodata cu avionul si nu au iesit niciodata din Romania,asa ca le-as face o bucurie imensa!!Si bineinteles am lua din fiecare tara si coltisor cate un suvenir(eu sunt cu magnetii de frigider)Astea cred ca ar fi cateva din multe alte lucruri pe care as vrea sa le fac daca timpul s-ar opri in loc pentru mine 🙂

    • Olivia says:

      Of, Andreea-doll, tocmai scrisesem un raspuns si laptopul de pe care una dintre papusi tasteaza astazi a jucat feste si raspunsul s-a pierdut. Printre randuri, spuneam ca sigur esti o bruneta frumoasa si firele de par inestetice sunt prea mic inconvenient in comparatie cu minunatele suvite ca abanosul.
      Am savurat randurile tale zambind si iti multumim pentru ca ne citesti si pentru raspunsul venit din inima(se citeste printre randuri 🙂 )
      Noi iti dorim sa fie cu noroc si suntem incantate de “cunostinta”.

  21. daca pielea mea ar fi atat de fine incat ar parea ca s-a oprit timpul…as purta numai fustite,pantaloni scurti si m-as duce direct la mare …pentru a-mi bronza picioarele bine epilate.

    • Olivia says:

      Scurt si la obiect, Ramona-doll sa fie cu pantaloni scurti, cu multe valuri si soare prietenos! Multumim pentru ca te-ai inscris, tinem pumnii!

  22. Alexandra_B says:

    *
    Aveam vreo 6 sau 7 ani si jucam fotbal vara cu baietii in fata blocului. Unul dintre ei m-a daramat si, cand m-am ridicat, m-am prins de piciorul lui. Am simtit un soi de blana fina cum imi trece printre degete si mi-au venit in minte cateva porecle pentru brute paroase. Dupa ce mi-am recapatat echilibrul, m-am uitat la picioarele mele. Intre mine si bruta nu era nicio diferenta.

    *
    In liceu, doi dintre prietenii mei se uitau la poze de pe hi5, comentau si dadeau note, ca si cum erau maretul juriu al acceptarii masculine. Ajunsesera la o tipa care mie mi se paruse foarte draguta. M-am bagat in discutie si le-am zis ca eu i-as da un 9. N-am primit decat o replica seaca inapoi: “Poate tu. Nu vezi ce padure amazoniana are pe brate?” Pana atunci mi se paruse ca nu conteaza.

    *
    In toata existenta lui tihnita, Vitanul nu mai auzise un asemenea urlet, dar nu eram eu victima. O combinatie de elefant pe moarte si lup care-si cauta haita a rasunat intre blocuri, iar eu constatam siderata ca si baietii plang cateodata. Tot ce incercasem sa fac era sa-l epilez cu ceara pe spate. Ce-am descoperit atunci despre pielea sensibila e desprins din povestile horror de cosmeticiene.

    *
    La finalul unei conversatii banale cu mama mea straina de noutatile din frumusete, dupa ce mi-a povestit ce-a mai luat din piata si cu ce-a hranit pisicile, mi-a zis: “Si, da. Azi am fost la doctor si am avut o sedinta de IPL deasupra buzei superioare. Ma mai duc si luna viitoare. Avand in vedere ca am facut asta inaintea ta, sunt destul de tare.”

    *

    De-a lungul anilor am descoperit pe propria piele incapatanata de ce nu exista poezii de dragoste si declaratii exaltate de Casanova pentru nisa neepilatelor. Episoade ca cele inventariate mai sus mai am pentru ca e ca si cum la nastere, ursitoarele mi-au harazit sa-mi dau salariile pe cosmetice si tratamente, sa fiu sensibila, cu un apetit ridicat de fire crescute pe sub piele, indiferent de ce tot incerc eu sa mesteresc. Totusi, ca sa compenseze, m-au lasat si cu o o curiozitate sora cu disperarea, sa-ncerc tot ce-mi promite sa ma indeparteze de chinurile iritatiilor si epilarilor nereusite.

    Uneori, planetele se mai aliniaza si poate ca niste cercetatori viseaza femei fericite, relaxate si fine, gata sa-si ia mintea de la pilozitati, ramasite ale evolutiei. Poate ca asta s-a intamplat si aici si poate ca m-au visat si pe mine, asa cum recunosc cu durere ca n-am fost pana acum. La 6 saptamani fara asemenea griji n-am mai aspirat pana acum, dar jucariile hi-tech pot sa se integreze oricand in lumea mea. Eu si Lumea am putea fi prieteni buni, buni.

    Acum, daca timpul ar sta in loc, iar eu m-as trezi brusc cu atatea zile carora trebuie sa le decid soarta, recunosc ca n-as prea sti de unde sa apuc chestiunea. Prima mea intrebare ar fi daca secundele stau in loc doar pentru mine sau si pentru ceilalti. Fac presupunerea ca legile normalului mi s-ar aplica in continuare, dar pentru restul omenirii s-ar apasa butonul de pauza. Brusc, as mai functiona doar eu.

    N-as profita de aceasta perioada nici pentru calatorii, nici pentru shopping, mai ales pentru ca imaginatia nu ma duce inca atat de departe cat sa-mi si explic cum s-ar petrece asta si nici nu mi-as dori sa am asemenea experiente de una singura.

    Dac-as putea alege cand sa opresc timpul, ar fi intr-o luni dimineata, cand stresul si grijile isi cam fac de cap cu majoritatea dintre noi. Mi-ar placea sa pot sa-mi vizitez, rand pe rand, toti prietenii si membrii familiei si sa petrec o vreme alaturi de ei. Le-as oferi priviri, tineri in brate si strangeri de mana. Chiar daca amintirea asta n-ar fi inregistrata si de ei, i-as lasa cu o singura idee: toate sunt ok, desi ne vedem rar, desi internetul e mijlocul prin care comunicam cel mai des, desi ne tot promitem ca ne vedem si nu ne vedem. O asemenea incursiune in ceea ce cred c-ar fi un muzeu al prieteniilor mi-ar prinde tare, tare bine si-ar fi imboldul ideal sa mai schimb niste lucruri si-n viata reala, cea in care timpul nu sta in loc pentru nimeni.

    • Olivia says:

      Draga papusa Alexandra, ce deliciu sa citesc randurile tale, care ar merita un loc ceva mai colorat decat simpla rubrica de comentarii.
      Multumim pentru ca ai impartasit cu noi, pentru ca ne-ai facut sa zambim, multumim pentru ca ne dai ocazia sa te citim. Mult noroc si sa fie cu voie buna si piele fina, indiferent de lume – reala sau imaginara.

  23. Mihaela says:

    De ce toata lumea ar calatori si ar face shopping, si si-ar face multe din poftele care poate necesita costuri… A scos Phillips si o imprimanta pt bani, ca si eu as avea nevoie disperata de una…!

    • Olivia says:

      Mihaela-doll, avand in vedere ca timpul se opreste, toate lucrurile sunt gratis, deduc. Cu imprimanta sau fara imprimanta, Philips ne face sa visam. Si e minunat sa citesti despre visurile altora 🙂

  24. Daniela says:

    Daca timpul s-ar opri 6 saptamani m-as rasfata total,as scapa de stresul zilnic,sunt profesoara si in fiecare zi vin acasa cu dureri de cap.M-as duce la spa,in vacanta in Bahamas cu familia,as face copiilor mancarurile preferata,i-as rasfata zilnic si mi-as anagaja si o menajera care sa se ocupe de restul treburilor din casa,pentru a avea mai mult timp pentru mine si familie.Ar fi sase saptamani de vis,pe care le-as trai la maxim,pentru ca viata merita traita asa atunci cand ti se acorda aceasta sansa.
    Imi doresc enorm acest aparat pentru ca de mica am avut aceasta problema…mama mi-a spus ca eram bruneta,ca o negresa(desi suntem romani) si aveam par negru pe cap si foarte des de cand m-am nascut,iar cu timpul acesta a inceput sa apara pe tot corpul…Fiind copil nu imi dadeam seama de acest fapt si nu luam in seama acest lucru,ma distram ca orice copil.Insa cu timpul am inceput sa realizez,sa vorbesc cu fete mai mari care se epilasera si imi sugerau sa fac acelasi lucru(la 11 ani),mama nu ma lasa in ruptul capului,mie incepuse sa imi fie rusine…pana la un moment dat cand m-am ras peste tot la o prietena(inclusiv pe maini si mustata) si de atunci va dati seama ca situatia sa inrautatit…. foarte rar ma duc la salon,dar nu am bani mereu sa dau si nici timpul necesar….acasa folosesc un epilator obisnuit,dar imi cresc foarte multe fire pe sub piele si cresc des(nu la fel de des ca si cum m-as lua cu lama),dar la cinci zile deja se vad…pentru fata folosesc benzi depilatoare,dar e un chin…e foarte greu sa fii o femeie in pielea mea,mai vin si cu stresul de la servici si fac un dus si observ ca,din nou,trebuie sa ma epilez…parca imi explodeaza capul….acest aparat mi-ar usura munca di toate punctele de vedere,m-as simti mai relaxata si mai confortabila folosindu-l.

  25. daca timpul s-ar opri in loc pentru 6 saptamani mi-as face de cap

  26. Alina Felea says:

    6 saptamani sau oricat timp liber as avea la dispozitie, mereu gandurile mele se vor indrepta catre petrecerea timpului cu fiica mea absolut minunata <3 . dar nu asta e ideea aici, ci faptul ca, de cand am citit despre concursul tau, Papusico, am visat in fiecare zi la acest premiu, m-am tot gandit ce sa-ti scriu, cum sa fac ca sa explic cat de mult am nevoie de acest aparat, din cauza problemelor mele legate de pilozitatea faciala si corporala. concluzia- there is none :)). m-am asezat la laptop si am lasat inspiratia sa faca ce vrea cu tastele…
    as fi absolut extaziata sa am sansa de a incerca acest aparat in intimitatea casei mele, sa scap de corvoada mersului la cosmetica, simtindu-ma ca un urs blanos, si mi-as scoate fiica in parc, sa ne distram pe cinste. Brusc, am chef sa desenez cu creta pe asfalt si sa topai pe un sotron!
    va pup& sa aveti sarbatori frumoase

    • Olivia says:

      Alina-doll, ce incantare sa te citesc 🙂 Ma bucur ca ti-a placut ideea Philips si ca te-ai inscris. Ne-ai adus zambete si ne-ai dus cu gandul la copilarie, minunat! Eu iti urez succes, iti zambesc din spatele laptop-ului si topai cu gandul catre un sotron sarit intr-o zi de vara :*

  27. Gina N. says:

    Bineinteles ca as calatori in jurul lumii. Iar produsul mi-l doresc pentru a scapa de epilarea frecventa, de firele crescute pe sub piele etc.

    • Olivia says:

      Gina-doll, in scurt timp aflam si castigatoarea (se pare ca domnii nu au avut inspiratia sa se inscrie 🙂 ). Multumim pentru comentariu!

  28. CameliaR says:

    Buna,
    Uffff! Se pare ca platforma nu accepta diacriticile. Reiau textul, fara diacritice de aceasta data, gata, le-am scos. (Te rog sa nici nu aprobi varianta anterioara,la cum arata 🙂 ) Merci.

    Partea intai – “Clepsidra cu rabdare”

    Suntem prizonieri in clepsidra timpului in fiecare zi, cu fiecare ora, minut si secunda care se scurg prin firisoare de nisip si se pierd intr-un neant ineluctabil. As vrea sa prind toate aceste bucati vremelnice si sa le asez cu grija intr-un saculet cu lavanda pe care sa-l agat in cui…sa le dau drumul cand as simti ca Timpul, nemilosul timp, m-a incoltit.
    Si… daca ar fi posibil ca nisipul din clepsidra timpului sa se opreasca pentru 6 saptamani tu ce ai face? ma-ntreba el deunazi. L-am privit cu ochi mari si transparenti, ca ai unei pantere, docile de altfel, uimita de bizarul intrebarii. Pai, stii ce as face ?, ii zic eu. As alege sa …TRAIESC. Pur si simplu, sa traiesc acest nesuferit… (nici nu mai vreau sa-l numesc) la intensitatea lui maxima, cu intreaga mea fiinta, cu tine alaturi de mine. Wow, sa-i sfidam vremelnicia pentru 6 saptamani ! Sa ne facem de cap…eu sa mananc alune prajite, multe alune (alternat cu ciocolata aerata) iar tu sa bei cu o bere-doua in plus fara a te mai sinchisi ca te-as restrictiona in vreun fel. Pentru ca nici n-as face-o, sincer acuma. Ar fi precum un exercitiu de autocontrol, exercitiu de echilibru (ca sa-l citez pe Tudor Chirila). As citi din manualul rabdarii si al acceptarii si as invata sa am rabdare cu mine, cu tine…cu noi. Ne-am accepta unul pe celalalt asa cum nu am reusit pana atunci : fara critici si conditionari, fara cuvinte si intrebari…fara, fara, fara… Apoi, ne-am lua de mana si-am porni sa colindam orasul asta mic, dar minunat de altfel, am merge s-o vizitam pe mama iar apoi pe ai tai ; sunt batrani, sunt precum niste copii si le-am umple sufletele de bucurie sa-i ascultam putin ; au atata nevoie, iar noi, parca niciodata nu prea dispunem de tim… (pardon!) rabdarea necesara pentru a le dedica cateva clipe.
    Iar pe tine…pe tine te-as iubi si mai tare decat o fac acum iar asta, fara sa ma intreb DE CE (cu toate ca nu stiu daca as putea sa te iubesc mai mult decat o fac deja ).
    M-as lasa purtata de tine, departe in lume, fara sa intreb UNDE.
    As trai clipa fara sa ma intreb CAT dureaza ea.
    As trai, pur si simplu, fara sa ma intreb pana CAND oare…

    Partea a doua – “Pulsand sau plusand cu Philips Lumea?”

    « Esti flocoasa, esti focoasa ! », ( si va rog sa nu zambiti ! ) – o idee consolatoare (sau incitatoare ?!), eufonica si plina de rima, ce-i drept, la adresa femeilor care « au cu ce , d-le ». Radem noi, glumim, dar ideea in sine inceteaza sa mai fie amuzanta pentru cele care stiu pe propria piele ce-nseamna sa se chinuie pentru a fi niste finute (la modul concret zis, fara nici o ghilimea). N-am uitat vremurile in care, vara fiind, purtandu-mi adolescenta pe umeri, eu si lama de ras eram « cele mai bun prietene ». Ritmul vibrant, de-a dreptul, in care firele de par cresteau cu repeziciune pe picioare si pe unde mai apucau, ma facea sa ma-ntreb isteric: « Doamne, de ce m-ai facut femeie ?! » sau « Oare altele n-au par ? » ori « Altele de ce n-au par ? » Memorabil, de-a dreptul. Chiar si facand apel la cate-o crema depilatoare de prin comert, efectul final era cam acelasi, mai putin disconfortul fizic : firele se intreceau, ca la un maraton, crescand tot mai sfidator. Cat despre ceara, sa zicem ca a mai schimbat putin lucrurile (si cred c-ar fi metoda ideala dar corelata, daca s-ar putea, cu o anestezie locala, la nivelul zonelor cheie). Cele care uzitati aceasta metoda de indepartare a pilozitatii nedorite (hmm, de parca ar exista si pilozitate dorita) cred ca stiti ce inseamna. La mine inseamna, de fiecare data, un preludiu de transpiratii reci de-a lungul sirei spinarii si un trac debordant, de parca ma pregatesc sa intru pe scena. Oricum ai lua-o, e grea viata cu par. Un pic ai pielea fina, ca iar rasar nesuferitele! Si-atunci, uite ca-mi permit sa-mi imaginez propria-mi piele atat de fina, mai ca rivalizand cu cea a unui bebelus. Imi permit sa fiu feminina si ingrijita fara atata efort, sa uit de durere si de acele momente lungi cu clasicul aparat deja infierbantat in mana, muncind pe draga-mi suprafata defrisabila care parca nu mai da sa se termine. Si toate acestea dintr-un motiv simplu, la fel de simplu precum numele : PHILIPS Lumea, un aparat minune cu lumina pulsata (wow, cum suna!) care a revolutionat conceptul de finete si delicatete a pielii prin indepartarea parului la nivelul oricarei zone se doreste.
    Doamna/Domnisoara care va reusi sa puna mana pe el va fi, cu siguranta, o femeie castigata si, de ce nu, demna de invidiat. Pai cum de ce demna de invidiat ? De aia, pentru ca pielea ei va fi mereu atat de fina incat va parea ca nisipul din clepsidra a uitat sa se mai scurga.

    Hai c-am scris un roman deja…
    Bafta tuturor participantilor!

    Sarbatori frumoase tuturor!
    email: cameliarednic5@gmail.com

    • Olivia says:

      Ei bine, ce declaratie de dragoste minunata, draga papusa Camelia, si ce bucurie sa o putem citi, ce bine ca ai facut-o publica!

      Rabdare… da, ce frumos este sa o inveti, sa o aplici si cum pare un pic dificil, nu-i asa? Cel putin pana “iti intri in mana”.

      Din pacate platforma nu admite, asa cum ai sesizat, diacritice, in cadrul comentariilor, o sa incercam sa lucram si la acest aspect.

      Papusico, noi tinem pumnii, in trei zile aflam castigatoarea, si iti uram sa ai o vara cu piele fina, mult timp pentru voi si putin mai multa rabdare, exact atata in plus cata iti doresti 🙂

  29. CameliaR. says:

    Esti o draguta, Olivia-doll, cum raspunzi tu fiecarui mesaj in parte 🙂

    Iti multumesc pentru aprecieri.

    Da, ce pot sa zic, indraznesc si eu sa sper 🙂 Cea mai frumoasa, sa castige!

    O zi minunata (caldura nu urez, ca pe mine una pe omoara deja)!

  30. Olivia says:

    Dragi Papusi cu suflete frumoase si sensibile, daca as fi putut v-as fi premiat pe fiecare in parte. Am anuntat in corpul textului pentru concurs castigatoarea.

    Va multumim din suflet pentru participare, va multumim pentru ca ne cititi si speram sa va “revedem” cat de des pe Papusa si, de ce nu, poate intr-o zi si “face2face”.

  31. Vienela says:

    Felicitari castigatoarei! Intr-adevar, comentariul ei este deosebit tocmai prin faptul ca ar vrea sa se bucure de lucrurile simple, lucruri de care viata moderna ne face sa ne indepartam fara sa ne dam seama.

  32. […] cum vã spuneam cã mi-e teamã sã imaginez chipurile tuturor pãpu?ilor cititoare? Ei bine, dacã semãnã cu […]

  33. Imi doresc acest produs pentru ca ….. Cu Philips Lumea pielea ta e mereu atât de fin? încât timpul pare c? st? în loc. ?i dac? ar fi posibil ca nisipul din clepsidra timpului s? se opreasc? pentru 6 s?pt?mâni, tu ce ai face? Ai c?l?tori în jurul lumii, ai face shopping la Paris, Milano sau Londra, ai sta al?turi de familie?

    • Olivia says:

      Papusica-Mihaela, ne bucuram ca ne-ai scris si ca iti doresti un aparat Philips Lumea, insa acest concurs s-a desfasurat acum doi ani, din pacate inscrierea nu mai este valabila. Te asteptam cu drag sa ne urmaresti in continuare, pregatim surprize 🙂

Adauga comentariul tau

Copyright © 2009 papusa ruseasca. All rights reserved.
Based on Theme Junkie. Design napalm. Powered by WordPress.